Condițiile de utilizare a serviciului pentru utilizatorul final Enterprise
Data versiunii: 1 aprilie 2023
Prezentele Condiții de utilizare a serviciului pentru utilizatorul final Enterprise („Condițiile de utilizare” sau „Condițiile”) reprezintă un contract legal încheiat între dumneavoastră și Lookout („Lookout” sau „noi”).
Este posibil să fi primit instrucțiuni să descărcați și să instalați serviciul Lookout Enterprise Security („Serviciile” sau „Serviciile Enterprise”) ca rezultat al relației dumneavoastră de muncă cu o organizație care fie (1) impune tuturor angajaților săi sau unei părți a acestora să instaleze Serviciile Enterprise, fie (2) impune tuturor angajaților săi sau unei părți a acestora să instaleze o suită de management al dispozitivelor mobile care include Serviciile Enterprise. Aceste Condiții guvernează accesul la Serviciile Enterprise și utilizarea acestora de către dumneavoastră. Folosind Serviciile Enterprise și cu excepția cazului în care organizația dumneavoastră deține un acord-cadru de licență încheiat cu Lookout care include aceste Condiții, sunteți de acord să respectați aceste Condiții de utilizare a serviciului.
Puteți utiliza Serviciile Enterprise doar în cazul în care încheiați un contract obligatoriu cu Lookout și nu sunteți o persoană căreia i s-a interzis prestarea serviciului conform legislației din Statele Unite ale Americii sau din altă jurisdicție aplicabilă. Puteți utiliza Serviciile Enterprise doar în conformitate cu aceste Condiții și cu toate legile, normele și reglementările aplicabile la nivel local, de stat, național și internațional. Dacă aveți mai puțin de 16 ani, nu puteți utiliza Serviciile noastre.
1. Drepturile Lookout
a. Vă acordăm o licență de utilizare a Serviciilor: Lookout vă acordă o licență personală, neexclusivă, netransferabilă, fără drepturi de licențiere și revocabilă de utilizare a Serviciilor Enterprise în conformitate cu aceste Condiții.
b. Lookout păstrează toate drepturile asupra Serviciilor Enterprise: Toate drepturile, titlul și interesele asupra Serviciilor Enterprise sunt și vor rămâne în proprietatea exclusivă a Lookout. Serviciile Enterprise sunt protejate de legislația privind proprietatea intelectuală și de alte drepturi de proprietate intelectuală în Statele Unite ale Americii și în străinătate. Lookout nu vă acordă o licență pentru Serviciile Enterprise sau pentru orice alte conținuturi Lookout în afara celor acordate expres prin prezentele Condiții de utilizare și nu vă acordă niciun fel de drepturi de utilizare sau de dobândire, în orice manieră, a mărcilor comerciale, emblemelor, numelor de domeniu sau oricăror altor elemente de proprietate intelectuală sau caracteristici ale mărcii Lookout.
c. Avem dreptul de a modifica Serviciile Enterprise: Ne rezervăm dreptul de a modifica, suspenda sau anula Serviciile Enterprise (sau orice caracteristici ale Serviciilor Enterprise) care vă sunt oferite, în orice moment și din orice motiv. Atunci când facem acest lucru, putem să vă notificăm prin intermediul aplicației mobile, la adresa de e-mail pe care ne-ați furnizat-o sau puteți primi această informare de la organizația dumneavoastră.
d. Codul open source și de terță parte dispune de propriile licențe: Toate codurile open source sau de terță parte incluse în Serviciile Enterprise sunt acoperite de acordul de licență aplicabil pentru utilizatorul final open source sau de terță parte, dacă este cazul, care autorizează folosirea codului în cauză.
e. Feedbackul dumneavoastră: În cazul în care ne trimiteți comentarii, idei sau feedback, sunteți de acord să le putem folosi fără restricții și fără obligația de a vă plăti o indemnizație.
2. Restricții cu privire la utilizarea Serviciilor Enterprise de către dumneavoastră.
a. Integritatea informațiilor contului dumneavoastră este responsabilitatea dumneavoastră: Trebuie să vă asigurați că toate informațiile privind contul dumneavoastră (respectiv parola și detaliile de autentificare) sunt păstrate în siguranță, sunt corecte și sunt actualizate permanent. Purtați întreaga răspundere pentru toate activitățile care au loc prin intermediul contului dumneavoastră și nu vom răspunde pentru daune sau răspunderi rezultate din faptul că nu ați păstrat informațiile privind contul dumneavoastră exacte, la zi sau în siguranță. În cazul în care suspectați că o persoană neautorizată vă folosește contul sau în cazul în care suspectați orice altă încălcare a securității, sunteți de acord să ne contactați imediat.
b. Respectarea legii și a regulamentelor noastre: Nu puteți utiliza Serviciile Enterprise în niciun fel cu încălcarea unor legi, reglementări sau a acestor Condiții, dacă acest lucru produce vătămări unei persoane sau încalcă drepturile oricărei persoane sau entități (inclusiv drepturi de proprietate intelectuală și alte drepturi). În plus, fără limitări, atunci când utilizați Serviciile Enterprise, nu aveți dreptul:
- Să piratați sau să interferați cu Serviciile Enterprise, cu serverele acestora sau cu orice rețele conectate.
- Să adaptați, să modificați, să licențiați, să sublicențiați sau să traduceți Serviciile Enterprise pentru uzul dumneavoastră personal sau comercial.
- Să eliminați sau să modificați, vizual sau în altă manieră, orice drepturi de autor, mărci comerciale sau mărci și drepturi protejate ale Lookout.
- Să vă înregistrați sub un alt nume de utilizator sau o altă identitate după ce contul dumneavoastră a fost suspendat sau reziliat.
c. Nu aveți dreptul de a ocoli mijloacele noastre de securitate: Aveți dreptul de a accesa și de a utiliza Serviciile Enterprise exclusiv prin intermediul mijloacelor pe care vi le punem la dispoziție expres. Nu aveți dreptul să ocoliți sau să dezactivați Serviciile Enterprise sau orice tehnologie, funcții sau măsuri incluse în Serviciile Enterprise din orice motive, cu excepția celor permise de lege.
d. Respectați drepturile noastre de proprietate intelectuală: Licența care vă este acordată în aceste Condiții acre ca scop exclusiv să vă permită să utilizați Serviciile Enterprise. Nu puteți încălca niciunul din drepturile exclusive care ne sunt conferite de legislația în domeniul proprietății intelectuale sau de alte drepturi de proprietate. Nu aveți dreptul să decompilați, să dezasamblați, să utilizați ingineria inversă sau să încercați în orice altă manieră să derivați codul sursă pentru orice parte a Serviciilor Enterprise, inclusiv conținutul executabil și configurabil, cu excepția situațiilor permise de lege.
e. Puteți utiliza Lookout exclusiv pentru securizarea dispozitivului dumneavoastră: Serviciile noastre sunt furnizate exclusiv pentru a funcționa pe dispozitivul (dispozitivele) dumneavoastră și pentru a securiza acest dispozitiv (aceste dispozitive). Nu aveți dreptul de a executa software-ul Lookout în niciun alt mediu, de ex. într-un mediu emulat, ca instrument de cercetare sau în orice altă manieră pentru dezvoltarea sau sprijinirea unui alt produs și nu puteți utiliza rezultatele derivate din folosirea clientului Lookout în niciun alt scop, de ex. pentru a verifica un set de rezultate cunoscute sau pentru a scana, alimenta sau sprijini orice alte servicii, fără acordul nostru scris expres. Contactați-ne la malware@lookout.com pentru a solicita un astfel de acces.
f. Doar dumneavoastră aveți dreptul de a utiliza contul dumneavoastră: Nu puteți să vindeți, să transferați sau să permiteți unei alte persoane să acceseze parola contului dumneavoastră sau contul de Servicii Enterprise. Nu aveți dreptul să furnizați informații false, înșelătoare sau inexacte sau să pretindeți că v-ați afiliat cu o companie sau o organizație cu care nu v-ați afiliat.
3. Folosirea Serviciilor Enterprise.
În cazul în care vă alăturați unui cont de Servicii Enterprise, trebuie să îl utilizați în conformitate cu condițiile și politicile angajatorului dumneavoastră. Rețineți că toate conturile de Servicii Enterprise se află sub controlul angajatorului, iar administratorul contului dumneavoastră de Servicii Enterprise are dreptul de a vedea starea de securitate a dispozitivului dumneavoastră. Este posibil să vă disociați de contul de Servicii Enterprise luând legătura cu administratorul IT. Folosind Serviciile Enterprise confirmați că ați înțeles și acceptați că administratorii Serviciilor Enterprise vor avea acces la informații privind aplicațiile malițioase și alte informații relevante de pe dispozitivul dumneavoastră. Folosind Serviciile Enterprise, sunteți de acord că Lookout nu va fi răspunzătoare în niciun fel pentru accesul și posibila utilizare a informațiilor obținute de angajatorul dumneavoastră prin intermediul Serviciilor Enterprise.
4. Confidențialitatea dumneavoastră este importantă pentru noi.
Este important să analizați Declarația de confidențialitate, care guvernează colectarea, utilizarea și divulgarea datelor dumneavoastră cu caracter personal de către noi. Vă rugăm să o citiți cu atenție.
5. Rezilierea și suspendarea contului dumneavoastră.
Avem dreptul să reziliem sau să suspendăm accesul dumneavoastră la Serviciile Enterprise fără să vă notificăm în prealabil și fără niciun fel de răspundere, la latitudinea noastră, inclusiv, fără însă a se limita la situațiile în care această reziliere sau suspendare se bazează pe (a) convingerea noastră în bună credință că ați încălcat aceste Condiții sau (b) utilizarea acestor Servicii într-un mod care atrage răspunderea noastră juridică sau perturbă utilizarea Serviciilor de către alte persoane. Vom face o încercare în bună credință de a vă notifica cu privire la rezilierea sau suspendarea accesului dumneavoastră la Serviciile Enterprise la adresa de e-mail asociată cu contul dumneavoastră sau prin aplicația mobilă Lookout. Aceste reparații sunt suplimentare oricăror altor reparații disponibile Lookout în temeiul legii sau în echitate. Chiar dacă dreptul dumneavoastră de utilizare a Serviciilor Enterprise a fost reziliat sau suspendat, aceste Condiții continuă să vi se aplice.
6. Declinarea responsabilității, despăgubiri și limitarea răspunderii.
a. Declinarea responsabilității:
- SERVICIILE ENTERPRISE ȘI ORICE SOFTWARE, SERVICII SAU APLICAȚII DE TERȚĂ PARTE PUSE LA DISPOZIȚIE ÎN LEGĂTURĂ CU SERVICIILE ENTERPRISE SUNT FURNIZATE „CA ATARE”, FĂRĂ GARANȚII DE ORICE NATURĂ. ÎN MĂSURA MAXIM PERMISĂ DE LEGEA APLICABILĂ, LOOKOUT ȘI FILIALELE, AFILIAȚII, SOCIETĂȚILE AFILIATE, OFICIALII, ADMINISTRATORII, ANGAJAȚII, AGENȚII, PARTENERII, FURNIZORII, DISTRIBUITORII ȘI LICENȚIATORII SĂI („ENTITĂȚILE LOOKOUT”) DECLINĂ ORICE GARANȚII, EXPRESE SAU IMPLICITE, INCLUSIV (FĂRĂ ÎNSĂ A SE LIMITA LA) GARANȚIILE IMPLICITE DE VANDABILITATE, DE ADECVARE LA UN ANUMIT SCOP SAU DE NEÎNCĂLCARE A UNOR DREPTURI DE PROPRIETATE SAU ORICE GARANȚII PRIVIND DISPONIBILITATEA, FIABILITATEA SAU ACURATEȚEA SERVICIILOR. SUNTEȚI UNICUL RĂSPUNZĂTOR PENTRU ORICE DAUNE CAUZATE ECHIPAMENTELOR SAU DISPOZITIVELOR DUMNEAVOASTRĂ, PENTRU PIERDEREA UTILIZĂRII SAU PENTRU PIERDEREA DATELOR.
- FĂRĂ A LIMITA CELE DE MAI SUS, NICI LOOKOUT ȘI NICI AFILIAȚII SAU LICENȚIATORII SĂI NU GARANTEAZĂ CĂ ACCESUL LA SERVICII VA FI FĂRĂ ÎNTRERUPERI SAU CĂ SERVICIILE VOR FI LIPSITE DE ERORI, NICI NU ACORDĂ NICIUN FEL DE GARANȚII CU PRIVIRE LA REZULTATELE CARE POT FI OBȚINUTE DIN UTILIZAREA SERVICIULUI SAU CU PRIVIRE LA PUNCTUALITATEA, ACURATEȚEA, FIABILITATEA, COMPLETITUDINEA SAU CONȚINUTUL ORICĂROR SERVICII, INFORMAȚII SAU MATERIALE FURNIZATE PRIN INTERMEDIUL SAU ÎN LEGĂTURĂ CU UTILIZAREA SERVICIILOR.
- NICI LOOKOUT ȘI NICI AFILIAȚII SAU LICENȚIATORII SĂI NU SUNT RĂSPUNZĂTOARE PENTRU CONDUITA NICIUNUI UTILIZATOR, ONLINE SAU OFFLINE.
- LOOKOUT ȘI AFILIAȚII ȘI LICENȚIATORII SĂI NU POT SĂ GARANTEZE ȘI NU GARANTEAZĂ CĂ DATELE CU CARACTER PERSONAL PE CARE LE-AȚI FURNIZAT NU VOR FI ÎNSUȘITE ILEGAL, INTERCEPTATE, ȘTERSE, DISTRUSE SAU UTILIZATE DE ALTE PERSOANE.
b. Despăgubiri: Sunteți de acord să despăgubiți și să apărați Lookout și Entitățile Lookout de orice revendicări, acțiuni în justiție, cereri, pierderi, costuri, daune și alte obligații, inclusiv onorarii avocațiale, născute din sau în legătură cu (a) utilizarea abuzivă a Serviciilor Enterprise de către dumneavoastră, (b) orice încălcare a drepturilor oricărei alte persoane sau entități ca urmare a utilizării sau utilizării abuzive a Serviciilor Enterprise de către dumneavoastră sau (c) încălcarea de către dumneavoastră a oricărei părți a acestor Condiții de utilizare. Lookout își rezervă dreptul, pe cheltuiala dumneavoastră, de a-și asuma apărarea exclusivă și controlul oricărei chestiuni pentru care aveți obligația să ne despăgubiți și sunteți de acord să cooperați cu apărătorii noștri în aceste chestiuni. În orice caz, nu veți accepta tranzacții cu privire la orice revendicări sau chestiuni legate de Lookout fără acordul scris al Lookout.
c. Limitarea răspunderii: ÎN MĂSURA MAXIM PERMISĂ DE LEGE, LOOKOUT ȘI ENTITĂȚILE LOOKOUT NU VOR FI RĂSPUNZĂTOARE FAȚĂ DE DUMNEAVOASTRĂ PENTRU DAUNE SPECIALE, INDIRECTE, INCIDENTALE, PUNITIVE, DE ÎNTEMEIERE, PE CALE DE CONSECINȚĂ SAU EXEMPLARE LEGATE DE UTILIZAREA DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ A SERVICIILOR ENTERPRISE, CHIAR DACĂ LOOKOUT A FOST ÎNȘTIINȚATĂ DE POSIBILITATEA APARIȚIEI ACESTOR DAUNE ȘI CHIAR DACĂ O REPARAȚIE NU ÎȘI ÎNDEPLINEȘTE SCOPUL ESENȚIAL. ÎN NICIUN CAZ RĂSPUNDEREA TOTALĂ A LOOKOUT SAU A ENTITĂȚILOR LOOKOUT FAȚĂ DE DUMNEAVOASTRĂ PENTRU TOATE DAUNELE, PIERDERILE SAU ACȚIUNILE NĂSCUTE DIN SAU ÎN LEGĂTURĂ CU ACESTE CONDIȚII DE UTILIZARE NU VA DEPĂȘI (1) SUMA PLĂTITĂ DE ANGAJATORUL DUMNEAVOASTRĂ PENTRU SERVICIILE ENTERPRISE UTILIZATE DE DUMNEAVOASTRĂ PE PARCURSUL CELOR 12 (DOUĂSPREZECE) LUNI IMEDIAT ANTERIOARE DATEI SOLICITĂRII DUMNEAVOASTRĂ SAU (2) UNA MIE DOLARI SUA, DACĂ ACEASTĂ VALOARE ESTE MAI MARE.
7. Legea aplicabilă și jurisdicție
a. Contactați-ne pe noi în primul rând: Obiectivul nostru este ca utilizarea Serviciilor Enterprise să vă aducă mulțumire și satisfacție. Dacă aveți un conflict cu Lookout, sunteți de acord să ne contactați la enterprisesupport@lookout.com și să încercați, în bună credință, să soluționați acest conflict informal împreună cu noi. Dacă un conflict nu este soluționat în termen de 60 de zile de la notificare, dumneavoastră sau Lookout puteți introduce o acțiune oficială.
b. Sunteți de acord cu arbitrajul: În măsura permisă de legislația din jurisdicția dumneavoastră, conflictele, revendicările sau controversele născute din sau în legătură cu utilizarea Serviciilor Enterprise, cu prezentul Acord sau cu încălcarea, rezilierea, executarea silită, interpretarea sau valabilitatea acestuia, inclusiv stabilirea sferei de cuprindere sau a aplicabilității acestei clauze arbitrale, vor fi înaintate spre soluționare unui arbitru, care va decide prin arbitraj definitiv și obligatoriu în Statul New York sau în alt loc agreat în scris de ambele părți. Arbitrajul va fi administrat de Serviciile de Arbitraj Judiciar și Mediere („JAMS”) în conformitate cu Regulile și procedurile sale cuprinzătoare de arbitraj și în conformitate cu Procedura rapidă din Regulile respective (denumite împreună „Regulile JAMS”), ambele fiind disponibile pe site-ul web JAMS la www.jamsadr.com. Hotărârea poate fi învestită cu formulă executorie în orice instanță competentă. Această clauză nu va obliga părțile să se abțină de la a solicita reparații provizorii în sprijinul arbitrajului, în fața unei instanțe competente. Părțile vor coopera cu JAMS și între ele pentru selectarea unui arbitru din panelul JAMS de persoane neutre, precum și pentru planificarea procedurii. Onorariul pe care îl plătiți pentru arbitraj și cota dumneavoastră din remunerația arbitrului vor fi guvernate de Regulile JAMS. Arbitrul va acorda părții câștigătoare, dacă este cazul, cheltuielile și onorariile avocațiale suportate în mod rezonabil de partea câștigătoare în legătură cu orice arbitraj apărut ca urmare a sau în legătură cu utilizarea Serviciilor Enterprise sau cu prezentul Acord. În cazul în care arbitrul stabilește că una dintre părți este partea câștigătoare în condițiile în care partea câștigătoare a fost declarată câștigătoare cu privire la o parte din revendicări și cereri reconvenționale, dar nu toate, arbitrul poate acorda părții câștigătoare un procent adecvat din cheltuielile și onorariile avocațiale suportate în mod rezonabil de partea câștigătoare în legătură cu arbitrajul.
c. Excepție la arbitraj: Oricare dintre părți are dreptul de a iniția o acțiune în justiție în instanțele federale sau de stat din New York exclusiv pentru obținerea unei ordonanțe președințiale de oprire a utilizării neautorizate sau abuzive a Serviciilor sau a încălcării drepturilor de proprietate intelectuală, fără a se angaja în prealabil în procesul de notificare informală a conflictului descris mai sus.
d. Doar pentru licențiații din SUA - Renunțarea la dreptul de a fi reclamant sau membru al unei clase de reclamanți într-o potențială acțiune de clasă sau procedură reprezentativă: Dumneavoastră și Lookout conveniți că orice arbitraj se va limita la conflictul dintre Lookout și dumneavoastră personal. LUAȚI CUNOȘTINȚĂ ȘI SUNTEȚI DE ACORD CĂ ATÂT DUMNEAVOASTRĂ, CÂT ȘI LOOKOUT RENUNȚAȚI LA DREPTUL DE A FI RECLAMANT SAU MEMBRU AL UNEI CLASE DE RECLAMANȚI ÎNTR-O POTENȚIALĂ ACȚIUNE DE CLASĂ SAU PROCEDURĂ REPREZENTATIVĂ. Mai mult, cu excepția cazului în care agreați altfel împreună cu Lookout, arbitrul nu are dreptul de a consolida revendicările mai multor persoane și nu are dreptul de a prezida în orice altă manieră orice formă de procedură de clasă sau reprezentativă. În cazul în care această clauză anume este declarată neexecutorie, Subsecțiunile 7(b)-(d) vor fi declarate nule.
e. Orice acțiuni care nu fac obiectul arbitrajului vor fi guvernate și executate în conformitate cu legile interne ale Statului New York, SUA, inclusiv prevederile referitoare la prescripție, fără a lua în considerare prevederile conflictului de legi care ar conduce la aplicarea prevederilor referitoare la prescripție din orice altă jurisdicție, iar aceste acțiuni trebuie introduse exclusiv în fața instanțelor federale sau de stat din New York, iar dumneavoastră și Lookout consimțiți expres cu privire la competența teritorială și personală a acestor instanțe.
8. Chestiuni generale
a. Independența clauzelor contractuale: În cazul în care oricare dintre prevederile acestor Condiții de utilizare este declarată nevalidă sau neexecutorie, prevederea respectivă va fi modificată în măsura necesară pentru a deveni executorie fără a se pierde intenția acesteia. Dacă o astfel de modificare nu este posibilă, prevederea respectivă va fi detașată din aceste Condiții de utilizare, iar aceste Condiții de utilizare vor continua să rămână în vigoare și să producă efecte depline.
b. Lipsa renunțărilor: Neexecutarea sau executarea cu întârziere de către noi a unei prevederi din aceste Condiții nu reprezintă o renunțare la dreptul nostru de a face acest lucru în viitor.
c. Lipsa cesiunilor sau transferurilor: Aceste Condiții de utilizare și orice drepturi și licențe pe care vi le acordăm nu pot fi transferate sau cesionate de dumneavoastră, dar pot fi cesionate sau transferate de Lookout fără restricții.
d. Întreaga înțelegere a părților: Aceste condiții constituie întreaga înțelegere dintre dumneavoastră și Lookout cu privire la Serviciile Enterprise, cu excepția cazului în care organizația dumneavoastră deține un acord-cadru de licență încheiat cu Lookout care include condițiile de utilizare pentru utilizatorul final. În cazul în care organizația dumneavoastră deține un astfel de acord-cadru de licență, termenii licenței cadru prevalează asupra oricăror Condiții contradictorii. În cazurile în care se aplică aceste Condiții, acestea prevalează asupra tuturor acordurilor anterioare sau contemporane între dumneavoastră și Lookout.
e. Avem dreptul de a modifica aceste Condiții de utilizare: Lookout își rezervă dreptul de a modifica periodic aceste Condiții, la latitudinea sa exclusivă și absolută. Aveți obligația de a respecta orice modificări ale Condițiilor de utilizare, în cazul în care continuați să utilizați Serviciile Enterprise după postarea modificărilor, prin urmare vă invităm să le citiți cu atenție. Versiunea curentă a acestor Condiții de utilizare va fi disponibilă la https://legaldocs.lookout.com/en/enterprise-end-user-agreement.pdf
f. Părțile nu au intenția de a crea, prin intermediul acestor Condiții, o relație de agenție, parteneriat, asociere în participațiune, de muncă sau de franciză.
g. În cazul rezilierii: Prevederile care impun sau presupun executarea după rezilierea acestor Condiții, precum și toate prevederile privind limitarea răspunderii, declinări ale responsabilității și despăgubiri din aceste Condiții se aplică indiferent dacă aceste Condiții au fost reziliate sau nu.
CONFIRM CĂ AM CITIT ȘI ÎNȚELEG CONDIȚIILE DE UTILIZARE A SERVICIULUI DE MAI SUS ȘI SUNT DE ACORD CĂ UTILIZAREA SERVICIULUI DE CĂTRE MINE REPREZINTĂ ACORDUL MEU DE A RESPECTA TERMENELE ȘI CONDIȚIILE PREZENTULUI ACORD.